Despre imaginatie si rodul ei

Imaginatia este cel mai dulce lucru pe care ni l.a putut da Dumnezeu, daca chiar El ni l.a dat. Sa presupunem, de dragul retoricii, ca Dumnezeu nu exista, deci tot imaginatia omeneasca l.a inventat si pe El. Lasand orice analogie sau referinta la teoria conspiratiei sau orice alta ipoteza inaintata in romanele din ziua de azi la o parte, daca imaginatia este cea care L.a inventat, atunci, avand in vedere ca cea mai mare parte din populatia globului se inchina la El, inseamna ca noi ne inchinam si la creatorul Lui, deci ne inchinam la propria noastra imaginatie. Ar fi cam tras de par sa spunem ca daca ne inchinam la Imaginatie, atunci ne inchinam la creatorul ei, adica la om, deoarece omul nu isi creeaza imaginatia, el doar se foloseste de ea, cum se foloseste, spre exemplu, de picioare ca sa mearga. Deci imaginatia este varful ierarhiei absolute, nu exista nimic mai presus de imaginatie. Faceti un exercitiu chiar acum: uitati.va in jurul dumneavoastra la obiectele din apropiere. Toate au fost proiectate, gandite, facute cu ajutorul imaginatiei. Aceasta unealta a omului, sabia constientului, arma gandirii, asul din maneca ratiunii a dus pe umerii sai (facem desigur o generalizare. Numim imaginatie totalitatea imaginatiilor fiecarui om care a trait pana acum si care a adus vreo contributie la evolutia noastra) omenirea. Daca, sa zicem, ca in evolutia noastra de la maimute nu ne.am fi dezvoltat acest “ustensil” inchis in cutia noastra craniana (sau cel putin asa se crede), atunci ce s.ar fi ales de noi? Probabil ca am fi la nivelul de homo sapiens sapiens, dar ca nivel de civilizatie inca ne.am baza pe cele mai primare instincte. Si cine stie? Daca am fi ramas in acel stadiu, dezbracati de puterea noastra de a progresa, probabil, daca e sa ne luam dupa Darwin, ca la un moment dat am fi evoluat mai departe din homo sapiens in ceva care sa se adapteze acelei lumi si necesitatilor sale: vanatoare fara arme, caldura fara foc (ne.ar fi crescut gheare, blana etc.).

Dar ce este imaginatia? Daca e sa ne luam dupa dictionar, IMAGINÁŢIE, imaginaţii, s.f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. Desigur, nimic nu se naste din neant…in afara de absolut tot din jurul nostru. Sunt de acord sa zic ca de.a lungul timpului evolutia omenirii s.a bazat pe o fundatie formata din experiente si descoperiri trecute, dar ganditi.va la inceputul inceputului, Big Bang-ul. Momentan nu se stie ce a fost inainte de acest fenomen si asa abstract, dar se presupune ca nu a fost – sau mai bine spus ca a fost – nimic (la un nivel metafizic extrem de ridicat). Deci daca lumea a pornit din Nimic, atunci imaginatia unde isi are radacinile? Tocmai in acest Nimic, in simplul fapt ca ea nu poate fi rodul vreunui lucru palpabil sau vreunui concept anume. Ea trebuie sa fie copilul celui mai abstract lucru cu putinta, celei mai vagi idei din Univers, si ce poate sa indeplineasca conditiile mai bine decat Nimicul, un ideal imposibil de atins. Spre exemplu, daca te uiti intr.un dulap gol, spui ca nu este nimic acolo. Gresit. Exista ceva acolo, aerul, molecule de oxigen, amestecate cu dioxid de carbon si alte particule. Deci tot ai ceva. Sau cand spui ca in spatiu nu este nimic. Ba da, in spatiu este vid. Nimicul este atat de vag incat oamenii il folosesc fara sa stie ce reprezinta de fapt (in acelasi sens si capacitatea unui om de a fi moral, dar asta este o alta poveste). Deci imaginatia este copilul Nimicului si parintele Totului. Imaginatia este alfa si omega. Imaginatia este puterea absoluta. Albert Einstein spunea ca “imaginatia este mai importanta decat cunoasterea”. Aparent omul stia ce zicea.

Ai spus ceva?

“Te iubesc”

“Scuza.ma. Ai spus ceva?”

“Te iubesc”

“Nu te aud foarte bine, nu cred ca mai am semnal.”

“Ma auzi?”

“Acum da”

“Te iubesc”

“Alo?”

“…”

Morala? Nu are. Universul pune totul in echilibru. Poate stia serviciul de telefonie mobila de ce nu voia sa lase acele doua cuvinte sa treaca.

“Gand ascuns” sau “Mostenirea Primara”

SCRISORI NESCRISE – de Radu Gyr

Viata noastra-ascunde-adeseîntr-un colt de paradis

scrisori ce nu ne-au fost trimese

de-o mâna care nu ne-a scris.

 

Nu stim pe foi ce-am vrea sa fie,

ce cânt de dragoste nescris,

dar mâna care nu ne scrie

o leganam mereu în vis.

Si frazele ce n-au sa vina

în ateptari mai scumpe ni-s,

iar umbra ce n-a dat lumina

în piept ni-I floare de cais.

Si-asa cum stam în usi deschise

pândim cu-n dor nicicând ucis

scrisori ce nu ne-au fost trimise

de-o mâna care nu ne-a scris.

O poezie emotionanta despre idolatrizarea dragostei de catre un poet care a trecut prin multe in viata lui pentru a sti ce inseamna fenomenul de dragoste: dragoste de familie, de prieteni, de camarazi, de Dumnezeu…

Antoine de Saint-Exupery zicea ca doar cu inima poti vedea cu adevarat, caci ochiul este orb la ce este esential. Sincer, desi as parea un idiot, nu sunt de parere cu aceasta afirmatie. Daca poti vedea realul doar cu ajutorul inimii, atunci lumea se va imparti intotdeauna intre bine si rau: ori vei iubi, ori vei ura. Nu exista cale de mijloc, indiferenta, relativitate. Iar aceasta batalie este apocaliptica, deci inexistenta. Sunt de acord, exista iubire si exista ura, exista admiratie si exista dispret. Dar de asemenea exista oameni si lucruri pentru care simti un sentiment nul, cum ar fi ca simti ceva ce nu exista. Indiferenta. Cum ar fi sa treci pe langa un copac. Este un obiect neanimat. Nu va intra in relatie cu tine daca tu nu vei interactiona cu el. Dar tu nu iti doresti sa interactionezi cu el. Dar nici nu mergi cu 2 pasi mai departe ca sa.l il eviti. Indiferenta. De aceea nu cred eu in ceea ce zice Antoine de Saint-Exupery. Lumea ar fi prea simpla daca ar fi doar rau si bine, nu.i asa?

Si vorbind de dragoste, hai sa vorbim de elementul ce te introduce intr.o relatie: seductia.

SEDÚCŢIE

s.

1. v. încântare.
2. v. tentaţie.
3. ade-menire, amăgire, seducere. (~ unei fecioare.)

Dupa cum se observa, cuvantul “seductie” are in definitia sa doua elemente contradictorii: incantare si amagire. Cum se poate ca un cuvant sa exprime doua lucruri care in mod normal sunt antonime? Pai sa luam cu inceputul, cu ce inseamna seducerea. A seduce pe cineva e sa ii schimbi acelei persoane parerea in legatura cu ceva si a o seta dupa nevoile sau dorintele tale. Pentru a reusi aceasta trebuia ca propria ta personalitate sa se dea in laturi pentru a lasa o alta personalitate, cea seducatoare, sa isi intre in efect. Personalitatea seducatoare se formeaza pe baza trasaturilor persoanei seduse, pentru a fi in concordanta cu acestea, astfel dezvoltandu.se o incredere de personalitate (daca persoana aceea este ca mine, atunci pot sa am incredere in ea). Desigur, construirea eului seducator este o treaba complicata si grea, difera de la persoana la persoana, atat in raport cu sentimentele tale, cat si in raport cu cele ale persoanei pe care vrei sa o seduci.

Pentru o minte neantrenata, prima cheie in a fi sedus este seductia fizica, puterea carnii asupra mintii. Potrivit instincelor primare, dorinta de reproducere este cea mai puternica. Deci un seducator se poate folosi de aceasta dorinta pentru a.si indeplini scopul. Acum desigur ca lumea de azi este putin mai educata decat era acum 3000 de ani, dar principiile raman la fel. Anumite parti ale corpului produc o dereglare hormonala care acopera rationalitatea creierului rezultand in dorinte primare si decizii irationale. Corect si necondamnabil. De asemenea, exista si dorinta sufleteasca (sedus pentru a iubi) care de altfe, cum spune G. Liiceanu, nu se rezolva fara interactiunea carnala. Caci doar interactiunea fizica te poate duce la un nivel de luciditate destul de inalt pentru a.ti intelege dorinta sufleteasca si pentru a o indeplini (sa iti hranesti spiritul). Adica chiar daca instinctul primar nu domina asupra noastra, tot carnea este cea care ne elibereaza. Ironic, nu credeti?

De la seducere la dragoste (hranirea sufletulu). Ce este dragostea? Va rog sa comentati si voi reveni cu un alt post.

Praful nu vrea sa raspunda. Intreaba cerul. Partea III

Era vara. O vara din aceea superba, perfecta. Soarele statea frumos, zambitor pe cer, inconjurat de cativa nori naivi si inofensivi. Un vant incet si racoritor se juca cu ei, aruncandu.i in stanga si in dreapta, de parca ar fi jucat ping-pong cu ei. Pe pamant, florile egoiste erau tolanite pe campii intregi cu fata spre cer, jucandu.si si ele rolul in frumusetea naturii. Dealuri cu paduri dese si verzi inconjurau aceast peisaj magic si il completau, facand din acea zona un paradis al visatorilor si al poetilor, un colt de Rai pentru cei indurerati si o muza superba pentru artistii cu pensule.

In aceasta capodopera a Mamei Natura era, parca aruncat de Dumnezeu, un sat mic, de fermieri. Un sat din acela in care toti traiau cu frica Atotputernicului in suflet, in care telefoanele mobile erau un lucru al diavolului, unde televizorul era singurul mijloc al informatiei, unde toata lumea stia pe toata lumea si ce faceau acestia. In acest sat pierdut de lume traia o familie saraca, dar mandra. Aceasta mica inrudire de sange traia in acea casa, pe acel loc, din mosi stramosi, de cand stra-stra-stra…-strabunicii lor s.au asezat acolo, acum sute de ani.

Familia era un simpla, formata dintr.o mama, dintr.un tata si din doi copii, doi fii. Primul, cel mai mare, era un flacau adevarat, cu parul blond, ochi verzi si pistrui ce ii acopereau nasul si o parte din obraji. Era cel in care tatal isi punea baza in munca campului si mama isi punea nadejdea ca intr.o zi el va fi cel care ii va darui niste nepoti, pe care sa.i rasfete.

Cel de.al doilea baiat, insa, era mai special. Era un copil singuratic si inchis in sine. Un introvertit cum am spune noi. Un poet boem si visator, subtirel, alb, cu ochii albastrii ca marea si parul negru precum noaptea. Indragea cititul si se imagina ca fiind un mare scriitor, aclamat si iubit de milioane de oameni. Parintii lui, dandu.si seama felul in care era fiul lor, il lasau in pace in camera lui, deranjandu.l doar pentru a cobora la masa si a.i spune noapte buna si buna dimineata.

Intr.o seara, pe cand baiatul se distra imaginandu.se pe sine ca fiind un razboinic al epocii medievale, fratele sau mai mare intra in camera cu o tava in mana:

“Ce faci ma smiorcaitule? Mama mi.a zis sa iti aduc mancarea”, zise blondul lasand tava pe masa de langa pat.

Baiatul din pat se uita urat la fratele sau, coborandu.si privirea din tavan, dupa care isi relua pozitia de adineauari.

“Ce faci ma? Iar vezi caii verzi pe pereti? Cine esti acum? Robin Hood?”

Fratele sau nu raspunse.

Flacaul din picioare vazu o carte pe noptiera si o ridica:

“Ia te uita. Cavalerii mesei rotunde. Deci asta faci acum? Te lupti cu balauri si cu vrajitori? Pai ia hai sa vedem cum o sa faci asta daca cartea asta o sa arda in focul din soba!”

Copilul sari din pat si sari sa prinda cartea, care acum se afla in mana intinsa in sus a fratelui sau:

“Hai. Sa te vad. Ce o sa faci? O sa iti infigi palosul in mine sau ce?”

“Andrei, da.mi cartea!”

“De ce sa ti.o dau, ciudatule?”

“Andrei, da.mi cartea” striga baietelul, sarind si incercand sa o ia de la fratele sau mai mare. “Da.mi cartea! DA.MI CARTEA!”

“NU TI.O DAU!” si cu o imbrancitura il arunca pe jos pe fratiorul sau mai mic.

In acel moment, se auzi un urlet de afara, iar lumina lampii se stinse. Apoi se auzi un alt urlet, ca de animal, iar geamul camerei se sparse. Prin el sari inauntru o bestie cu ochii albastii ca cerul si blana gri ca cenusa. Coltii sai straluceau in intuneric ca niste diamante in lumina soarelui, iar lumina lunii ce se asternea pestea acest animal il facea sa para mai amenintator. Vazandu.l, fiul cel mic se sperie, sari de pe jos, si o lua la goana spre usa, iesind din camera. Andrei ramase acolo, uitandu.se fix in ochii acelei creaturi. Ar fi vrut sa fuga dar nu putea. Bestia maraia, nedezlipindu.si privirea de pe baiat. Afara era o noapte calma, intunecata, fara luna, fara stele, luminata doar de un felinar pe ici, pe colo. Era o tacere de mormant.

Praful nu vrea sa raspunda. Intreaba cerul. Partea II

Andrei se uita ingrozit la mama sa:

“Mama, ce se intampla? De ce sunt legat?”.

Cu toata blandetea de care era in stare, mangaindu.l pe cap, mama ii raspunse:

“Gata, gata dragul meu. Calmeaza.te. Doctorii au pus asta doar ca sa nu cazi din pat. Gata, gata, puiule. Calmeaza.te. Nu e nimic. Gata, gata…”

Ascultand glasul dulce al mamei sale, baiatul se calma. Strigatele sale de mai devreme se auzisera pe hol, iar in camera intrara tatal baiatului si doctorul care avea grija de el.

“Fiule!” zise tatal si se duse imediat langa pat si isi lua in brate copilul.

“Tata!” exclama si fiu, primind imbratisarea parintelui sau. “Tata, sunt legat. Dezleaga.ma”

Domnul Firescescu se uita speriat la baiatul sau si, stand inca aplecat peste pat, isi intoarse ochii catre doctor. Frica i se citea in priviri.

“Andrei, eu sunt doctorul Anapoudous. Cum te simti?”

“Ma simt foarte bine, in afara faptului ca sunt legat. Dezlegati.ma odata”

“Dragul meu, esti in spital. Esti constient de acest lucru?”

“Da, sunt, logic!”

“Bun. Si stii de ce esti in spital?”

Groaza ii se imprima pe fata lui Andrei. Era in spital! Deci ceva nu a mers bine in acea seara. Imaginea intunecata a noptii ii navali in minte. Era singur, in padure, cu un felinar. Mergea repede, aproape fugea. Nu stia sigur unde merge, dar stia ca acesta este drumul. Printre ramurile copacilor luna trimitea cate o raza care mai mult te orbea decat te ajuta sa vezi. Era frig. Mergea de cam jumatate de ora deja. Dupa cativa pasi ajunsese intr.un luminis si se oprise. Se uita in jur si nu stia ce sa mai faca. Un zgomot se auzi din spatele lui. Se intoarse cu felinarul sus, ingrozit. Ceva se misca printre copaci.

“Gri?” zise baiatul incet. “Gri, tu esti?”

Un alt zgomot se auzi din dreapta sa, iar o pereche de ochi rosii, plini de sange se aratara dintr.un tufis. Langa ei alti ochi, si apoi altii, si altii… Oriunde te uitai era ceva acolo. Lui Andrei ii tremura mana. Stia ca nu e bine. Se auzi ceva rupandu.se in spatele lui. Intorcandu.se, Andrei se ingrozi si scapa felinarul. In lumina difuza care inca mai exista, copilul vazu cum vin lupii spre el. Incet, toti intr.o linie. Toti cu gura deschisa, maraind, cu coltii la vedere. Ochii lor rosii erau ca doua picaturi de sange. Era inconjurat. Astepta. Isi tinea mainile sus – un automatis de protectie. Fara nici un avertisment, unul din ei ii sarise in fata. Baiatul ridicase mana sa se protejeze, iar lupul isi infise coltii in mana lui. Apoi altul venise de la spate si il doborase, aruncadu.se peste el. Si apoi ceilalti lupi, unul cate unul, veneau sa ia o bucata din cina lor din acea seara. Andrei simti tot ce se intampla, pana unul dintre ei ii musca de gat. Si acolo i s.a rupt filmul. Negru.

“Da, stiu de ce sunt in spital”, zise baiatul trezindu.se din amintire. “Am fost atacat de lupi”

“Ai fost atacat de lupi…Cati erau?” intreba doctorul.

“Nu stiu. Multi. Cam 20-30”

“20-30? O haita mare.” zise barbatul foarte serios. “Uite ce voi face, Andrei. Iti voi dezlega o mana si vreau sa te uiti atent la ea”.

Doctorul se dusese, ii dezlega mana dreapta a baiatului, dar nu se daduse la o parte. Ramasese cu legaturile in mana. Andrei se uita la mana sa si nu ii venea sa creada. Nu avea nici un fel de rana, nici macar o zgarietura. Era perfecta, ca pielea de bebelus. Ce se intampla?

Cu un glas tramurand, copilul intreba:

“Deja mi s.au vindecat ranile? De cat timp sunt aici?”

“De 2 zile dragul meu, de 2 zile”

Si cu o smucitura ii trase mana la loc si i.a legat.o din nou.  

Praful nu vrea sa raspunda. Intreaba cerul. Partea I

Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste daca esti egoist. – Octavian Paler

Ochii i s.au deschis incet, de parca se astepta sa fie in conditia in care era. Primul lucru pe care l.a perceput mintea sa era tavanul camerei in care se afla, ingalbenit de vreme, cu contururile unei inundatii de la etajul superior. Clar era in spital. Il durea capul. A incercat sa se ridice putin, dar nu putea. Era legat?! De ce? Si.a intors privirea spre dreapta si si.a vazut saraca mama, pe un scaun, langa el, cu capul sprijinit in mana stanga. Parea ca doarme. Parea epuizata. Parul ei blond si moale se vedea neingrijit, desi era prins intr.o coada pentru a arata opusul. Andrei si.a intors privirea spre stanga si a vazut lumina soarelui prin niste perdele de un visiniu inchis. Sau cel putin credea ca era lumina soarelui. Dar de ce erau trase dreperiile? Sa il lase sa doarma…

Un pic de praf i.a cazut pe fata. Dintr.un automatism, Andrei isi inchide ochii si isi scutura capul sa scape de praf. Reusind, isi indreapta privirea in sus, spre cauza accidentului. El vede o gaura in tavan, mica, prin care curgea nisip. Mirat, el vrea sa o trezeasca pe mama lui, dar cuvintele nu ii ies din gura. Vorbeste in gol. Ce se intampla? Se aude o crapatura, iar gaura se mareste. Tavanul crapa. Andrei e ingrozit. Incearca din rasputeri sa strige, sa o anunte pe iubita lui maicuta. Nu poate. Din gura lui iese doar aer. Tavanul este crapat in mii de parti, de parca ar fi un puzzle alb, gigantic, gata sa se rupa.  Bucati incep sa cada. Andrei se agita sa rupa legaturile. Nu poate. Simte teribilul venind. Frica ii inunda mintea. Pericolul e aproape. Adrenalina il face sa fie perfect constient de ceea ce se intampla. Iar el nu poate face nimic. Este nefolositor. Este inutil. In ochii lui plini de groaza, tavanul se prabuseste peste el si peste femeia de langa patul sau. Intuneric.

…

Andrei se trezeste tipand. Mama lui vine imediat langa el.

“Calmeaza.te dragule, calmeaza.te, ai avut un cosmar”.

Baiatul gafaie. Realizeaza ca este in aceeasi camera, cu aceeasi constructie de beton deasupra lui. Dar nu este nici o gaura. Nu este crapat. Ce s.a intamplat? Sa uita la mama lui cu mirare si bucurie:

“Mama! Traiesti!”
“Sigur ca traiesc dragule. Ai avut un cosmar.” , zise mama mangaindu.l pe cap. “Ce ai visat?”
“Am visat ca a cazut tavanul acesta peste noi. O mama, ce bine e sa te vad”

Andrei incearca sa o ia de mana pe mama sa, dar nu poate sa se miste. Este legat. Legat de acelasi pat. Ca in vis.

Si ma prinde bine rolul…

Mi.e foame. Imi ridic ochii din caiet, din nou, cu o alta scuza de a reincepe munca. Foaia e alba si parca imi place sa fie asa. Scrisul meu o sa o strice. Imi asez pixul pe ea, frumos, inchis, si astern privirea pe monitor. Prietenul meu galben si zambaret, intotdeauna la datorie.

“Deschide.te” zic eu.

“Am inteles, sa traiti.” Si imi apare o lista in partea dreapta a ecranului.

Iar?

Imi ridic capul din caietul cel plin cu milioane de patratele si ma uit spre monitor. Ceasul imi arata 1:46 PM. Langa el, o fata galbena imi zambeste cu ochii sai negrii si fara viata. Un simbol unic, menit pentru publicitate si pentru a.l apropia pe utilizator de respectivul program. Imi zambeste de fiecare data cand ma uit la ceas. Este in permanenta acolo. Este omniprezent.

Langa el, imi apare un cd cu o nota muzicala pe el. Un alt program deschis. O alternativa la fulgerul portocaliu cu care ne.am obisnuit toti. O incercare de a iesi din rutina. Schimbare.

Ma uit la animalul meu de pe desktop. O fiinta albastra, inocenta, parca experimenteaza pentru prima data, zi de zi, viata. Cum se mira el, in fiecare zi, de aceleasi lucruri: acelasi decor, aceleasi stele. Ce frumos trebuie sa fie. Sa fii mereu surprins.

Ma ridic de la birou si fac aceeasi pasi spre bucatarie, cam 10 la numar, printr.un hol lung si plin de oglinzi. Cum ajung la destinatie, deschid primul dulap pe dreapta pentru a vedea daca e ceva in gel (gen dulce sau asa). Si desi stiu ca nu este nimic acolo, eu tot il deschid. De ce? Obisnuinta.

La cateva zile ma intalnesc cu prieteni pentru a merge la basket. Aceleasi locuri, aceleasi persoane. Foarte rar se schimba cate ceva. Singurele lucruri care schimba un episod de altul sunt niste glezne lovite sau degete intoarse. Dar pana si astea intra in obisnuinta.

Seara, acelasi ritual ca intotdeauna. Calculator, masa, televizor, carte, discutie, cearta, impacare. Altceva? Nimic.

Noaptea. Vise. Aici se mai schimba putin lucrurile. Ele variaza inexplicabil si neprevizibil. Imi place. Problema e ca ma si trezesc.

Sunt asa de doar 2 saptamani, de cand m.am intors in Bucuresti. Stiu ca trebuie sa ma obisnuiesc cu viata asta, pentru ca incepe scoala, dar nu pot. Nu pot.

RUTÍNĂ¹ s.f. Capacitate câştigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obişnuinţă de a acţiona sau de a gândi totdeauna în acelaşi fel. ♦ Totalitatea obişnuinţelor sau a prejudecăţilor considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creaţiei sau a progresului

Urasc sa stau la birou in fiecare zi, sa joc basket, sa ascult muzica in fiecare zi, sa dorm in fiecare zi la aceleasi ore. Urasc sa fac aceleasi chestii. Vreau schimbare. Vreau imprevizibil. Urasc rutina.

Arta?

Un prieten drag mie mi.a spus ca arta nu trebuie exprimata prin bloguri si ca daca vrei sa zici ceva intr.un mod mai frumos, scrie poezie sau proza. In intimitatea casei tale. Pentru tine. Daca mai tarziu vei vrea sa le arati si celorlalti, asta e decizia ta. M.am tot gandit ce mi.a zis acest prieten si intr.un fel are dreptate, dar in altul nu are.

El are dreptate ca da, arta nu poate fi facuta pe un blog. Cel putin arta literara. Pentru ca tu, in primul rand, trebuie sa scrii pentru tine, pentru ce simti tu, pentru ce gandesti tu, si in momentul in care apesi primul buton de la tastatura spre a scrie un post, toata aceasta filosofie se duce de rapa. Pentru a putea admite ca scrii pentru tine, nimeni nu trebuie sa stie ca scrii, sau daca stiu, sa nu stie ce, sau despre ce s.a.m.d.

In partea in care el nu ar dreptate este vorba despre aprecierea critica a scrisului. Desi, sa presupunem, ca cel care o scrie are ochiul destul de format si de obiectiv pentru a.si aprecia creatia, o parere exterioara este intotdeauna necesara. Iar in momentul in care scrii pe un blog, aceasta parere exterioara este mai usor de primit si, probabil, mai obiectiva decat parerea unui prieten caruia ii incredintezi opera ta (am zis opera pentru ca niciodata nu stii).

Protected: Azi

Azi…azi este o zi a schimbarii. Este o zi a transformarii unei lumi in alta lume, pentru a deveni mai buna, mai intelegatoare, mai concisa. Azi este ziua judecatii a toate ce au fost pana acum si prezicerii a toate ce vor fi de acum inainte. Azi, si doar azi, soarele va rasari la vest si va apune la est. Azi oamenii se vor oprii pentru cateva secunde si vor asculta melodia trecerii vietii lor, pentru ca azi este ziua in care o pot face mai frumoasa sau mai urata. Azi gandurile lui Dumnezeu nu vor fi doar ecouri, ci strigate pe Pamant, asa incat orice neispravit cu urechile inchise sa-l auda. Azi telefoanele nu vor merge, pentru ca parerile celorlalti nu vor conta. Azi nimeni nu va muri, pentru a mai avea o sansa sa se caiasca. Azi gandurile se materializeaza in fapte, dar nu cu un pret. Trebuie sa lupti pentru aceasta schimbare si sa accepti ce a fost si ce este acum. Trebuie sa accepti nevoia de schimbare. Trebuie apoi sa accepti schimbarea. Iar, in ultimul rand, cand timpul va porni din nou, va trebui ca si ceilalti sa accepte schimbarea.

De azi voi incerca sa imi tin blogul mai activ, cu posturi mai dese si mai interesante decat probleme personale si cronici de meci (nu ca le voi exclude pe astea). De azi mi-am zis ca ma voi schimba. De azi devin rabdator, stapan de sine si obiectiv: 3 calitati care imi lipsesc si mi-ar face viata mult mai usoara. 3 calitati pe care orice barbat in devenire are nevoie. 3 calitati pentru maturitate. 3 calitati pentru viata. Stiu ca orice fel de schimbare nu este usoara, si imi imaginez ca nici aceasta nu va fi. Dar imi voi da toata silinta astfel incat sa pot sa imi duc transformarea la capat pentru a putea creea si impune respect. De azi voi citi mai mult pentru ca am prea multe carti prin care vreau sa trec, dar fara chef. De azi ma voi perfectiona in toate lucrurile care ma pasioneaza, pentru a deveni mai bun, incepand cu basketul, fotografia si terminand cu matematica. De azi voi reincepe sa mentin relatiile cu tatal meu. De azi nu ma mai voi lasa sa depind in totalitate de nimeni, dar voi continua sa am nevoie de prietenii mei. De azi imi voi schimba atitudinea afemeiata fata de fete (daca aceasta chiar a existat). De azi nu voi mai fi increzut in legatura cu nimic pentru a nu cadea din nou in nas. Este ora 9.48 a.m. , duminica, 08.07.2007. iar afara este soare.

De azi,

Cu resprect,

Buddhy