“Gand ascuns” sau “Mostenirea Primara”

SCRISORI NESCRISE – de Radu Gyr

Viata noastra-ascunde-adeseîntr-un colt de paradis

scrisori ce nu ne-au fost trimese

de-o mâna care nu ne-a scris.

 

Nu stim pe foi ce-am vrea sa fie,

ce cânt de dragoste nescris,

dar mâna care nu ne scrie

o leganam mereu în vis.

Si frazele ce n-au sa vina

în ateptari mai scumpe ni-s,

iar umbra ce n-a dat lumina

în piept ni-I floare de cais.

Si-asa cum stam în usi deschise

pândim cu-n dor nicicând ucis

scrisori ce nu ne-au fost trimise

de-o mâna care nu ne-a scris.

O poezie emotionanta despre idolatrizarea dragostei de catre un poet care a trecut prin multe in viata lui pentru a sti ce inseamna fenomenul de dragoste: dragoste de familie, de prieteni, de camarazi, de Dumnezeu…

Antoine de Saint-Exupery zicea ca doar cu inima poti vedea cu adevarat, caci ochiul este orb la ce este esential. Sincer, desi as parea un idiot, nu sunt de parere cu aceasta afirmatie. Daca poti vedea realul doar cu ajutorul inimii, atunci lumea se va imparti intotdeauna intre bine si rau: ori vei iubi, ori vei ura. Nu exista cale de mijloc, indiferenta, relativitate. Iar aceasta batalie este apocaliptica, deci inexistenta. Sunt de acord, exista iubire si exista ura, exista admiratie si exista dispret. Dar de asemenea exista oameni si lucruri pentru care simti un sentiment nul, cum ar fi ca simti ceva ce nu exista. Indiferenta. Cum ar fi sa treci pe langa un copac. Este un obiect neanimat. Nu va intra in relatie cu tine daca tu nu vei interactiona cu el. Dar tu nu iti doresti sa interactionezi cu el. Dar nici nu mergi cu 2 pasi mai departe ca sa.l il eviti. Indiferenta. De aceea nu cred eu in ceea ce zice Antoine de Saint-Exupery. Lumea ar fi prea simpla daca ar fi doar rau si bine, nu.i asa?

Si vorbind de dragoste, hai sa vorbim de elementul ce te introduce intr.o relatie: seductia.

SEDÚCŢIE

s.

1. v. încântare.
2. v. tentaţie.
3. ade-menire, amăgire, seducere. (~ unei fecioare.)

Dupa cum se observa, cuvantul “seductie” are in definitia sa doua elemente contradictorii: incantare si amagire. Cum se poate ca un cuvant sa exprime doua lucruri care in mod normal sunt antonime? Pai sa luam cu inceputul, cu ce inseamna seducerea. A seduce pe cineva e sa ii schimbi acelei persoane parerea in legatura cu ceva si a o seta dupa nevoile sau dorintele tale. Pentru a reusi aceasta trebuia ca propria ta personalitate sa se dea in laturi pentru a lasa o alta personalitate, cea seducatoare, sa isi intre in efect. Personalitatea seducatoare se formeaza pe baza trasaturilor persoanei seduse, pentru a fi in concordanta cu acestea, astfel dezvoltandu.se o incredere de personalitate (daca persoana aceea este ca mine, atunci pot sa am incredere in ea). Desigur, construirea eului seducator este o treaba complicata si grea, difera de la persoana la persoana, atat in raport cu sentimentele tale, cat si in raport cu cele ale persoanei pe care vrei sa o seduci.

Pentru o minte neantrenata, prima cheie in a fi sedus este seductia fizica, puterea carnii asupra mintii. Potrivit instincelor primare, dorinta de reproducere este cea mai puternica. Deci un seducator se poate folosi de aceasta dorinta pentru a.si indeplini scopul. Acum desigur ca lumea de azi este putin mai educata decat era acum 3000 de ani, dar principiile raman la fel. Anumite parti ale corpului produc o dereglare hormonala care acopera rationalitatea creierului rezultand in dorinte primare si decizii irationale. Corect si necondamnabil. De asemenea, exista si dorinta sufleteasca (sedus pentru a iubi) care de altfe, cum spune G. Liiceanu, nu se rezolva fara interactiunea carnala. Caci doar interactiunea fizica te poate duce la un nivel de luciditate destul de inalt pentru a.ti intelege dorinta sufleteasca si pentru a o indeplini (sa iti hranesti spiritul). Adica chiar daca instinctul primar nu domina asupra noastra, tot carnea este cea care ne elibereaza. Ironic, nu credeti?

De la seducere la dragoste (hranirea sufletulu). Ce este dragostea? Va rog sa comentati si voi reveni cu un alt post.

Protected: Azi

Azi…azi este o zi a schimbarii. Este o zi a transformarii unei lumi in alta lume, pentru a deveni mai buna, mai intelegatoare, mai concisa. Azi este ziua judecatii a toate ce au fost pana acum si prezicerii a toate ce vor fi de acum inainte. Azi, si doar azi, soarele va rasari la vest si va apune la est. Azi oamenii se vor oprii pentru cateva secunde si vor asculta melodia trecerii vietii lor, pentru ca azi este ziua in care o pot face mai frumoasa sau mai urata. Azi gandurile lui Dumnezeu nu vor fi doar ecouri, ci strigate pe Pamant, asa incat orice neispravit cu urechile inchise sa-l auda. Azi telefoanele nu vor merge, pentru ca parerile celorlalti nu vor conta. Azi nimeni nu va muri, pentru a mai avea o sansa sa se caiasca. Azi gandurile se materializeaza in fapte, dar nu cu un pret. Trebuie sa lupti pentru aceasta schimbare si sa accepti ce a fost si ce este acum. Trebuie sa accepti nevoia de schimbare. Trebuie apoi sa accepti schimbarea. Iar, in ultimul rand, cand timpul va porni din nou, va trebui ca si ceilalti sa accepte schimbarea.

De azi voi incerca sa imi tin blogul mai activ, cu posturi mai dese si mai interesante decat probleme personale si cronici de meci (nu ca le voi exclude pe astea). De azi mi-am zis ca ma voi schimba. De azi devin rabdator, stapan de sine si obiectiv: 3 calitati care imi lipsesc si mi-ar face viata mult mai usoara. 3 calitati pe care orice barbat in devenire are nevoie. 3 calitati pentru maturitate. 3 calitati pentru viata. Stiu ca orice fel de schimbare nu este usoara, si imi imaginez ca nici aceasta nu va fi. Dar imi voi da toata silinta astfel incat sa pot sa imi duc transformarea la capat pentru a putea creea si impune respect. De azi voi citi mai mult pentru ca am prea multe carti prin care vreau sa trec, dar fara chef. De azi ma voi perfectiona in toate lucrurile care ma pasioneaza, pentru a deveni mai bun, incepand cu basketul, fotografia si terminand cu matematica. De azi voi reincepe sa mentin relatiile cu tatal meu. De azi nu ma mai voi lasa sa depind in totalitate de nimeni, dar voi continua sa am nevoie de prietenii mei. De azi imi voi schimba atitudinea afemeiata fata de fete (daca aceasta chiar a existat). De azi nu voi mai fi increzut in legatura cu nimic pentru a nu cadea din nou in nas. Este ora 9.48 a.m. , duminica, 08.07.2007. iar afara este soare.

De azi,

Cu resprect,

Buddhy

Cand?

Un fior imi stabate sira spinarii. Mirosul de clor imi invadeaza narile. Un ecou puternic a unei usi trantite face ca toata atmosfera sa fie una de groaza, asa cum doar in cele mai urate cosmaruri le poti avea. Ma uit in stanga si il vad pe bunicul cu ochii rosii, inlacrimati. Se tine tare, ca nici o picatura sa nu ii atinga obrazul. Nu vrea ca ei sa aiba aceasta satisfactie, nici macar acum, dupa atatia ani, cand au ajuns una cu pamantul, iar el inca isi duce in spate cicatricele peste trupurile lor de mult uitate. Asa cum si-a dorit dintotdeauna. Sa se vada pe el deasupra lor. Razbunare. Cel care rade la urma. Victorie.

In dreapta mea, mama, cu fata alba si speriata, ma tinea strans de mana. In ochii ei patrunzatori se citea o lupta cu frica, cu realitatea. Ajunsese in cosmarul tatalui ei. Ajunsese acolo unde, mica fiind, considera ca Iadul isi arde flacarile, unde demonii cu tridente incinse si zambete badjocoritoare il tineau pe parintele ei departe de ea. O lume a lacrimilor, a ranilor nevindecate, o luma in care nici Dumnezeu nu a vrut sa paseasca. Un lacas al fricii si terorii. Inchisoarea.

Langa bunicul statea bunica, tinandu-l de mana. Aceeasi ochi rosii, in lacrimi, dar cu spatele drept, desii anii grei i-ar fi iertat o tinuta mai putin trufasa. A mai vazut locul acesta. L-a visat de nenumarate ori. S-a luptat cu el, cu sistemul lui, si, iata, dupa atatia ani, a iesit invingatoare. A ramas puternica inca de la inceput. Draga de ea. Bunica…

In fata noastra este un ghid care ne duce pe culoarurile acestui lacas macabru, dar   sacru in istoria familiei mele. Eu, copil mic fiind, ascultam atent ce imi zicea domnul din   fata mea, care parca stia ce spunea, dar intelegeam ca restul oamenilor din jurul meu isi a  scultau inimile in timp ce paseau pe podeaua rece a etajului 1 al Inchisorii din Gherla.

Acest paragraf este introducerea intr-un eseu pe care trebuie sa il scriu ca sa fiu    acceptat intr-o tabara la Sighet, tabara organizata de Fundatia Sighet, al al     carei presedinte este Ana Blandiana. As fi foarte recunoscator daca mi-ai zice ce    parere aveti

Protected: Ask the dust

Cum sa traiesti ceva ce nu iti este dat? Cum sa iubesti pe cineva daca nu poti sa o iubesti? Cum sa stai si sa vezi acea persoana in fiecare zi, stiind ca nimic nu se va intampla, nu se poate intampla? Cum sa poti trai cu acel sentiment ca ea este chiar acolo, langa tine, dar trebuie sa te rezumi in a-i zambi, si nu a o saruta, sa te rezumi in a o lua prieteneste de dupa umar, si nu sa o iei subtil de mana? Cum?

Stiu ca eu nu sunt un om care sa se implice prea tare intr-o relatie, si constientizez acest lucru, desi probabil nu este ceva de care sa fii mandru. Asta poate fii din foarte multe motive. Motivul de baza inca nici eu nu l-am descoperit. Poate ca nu am intalnit o fata care sa merite. Poate sunt imatur. Poate mi-e frica de relatii lungi. Poate ca pur si simplu nu am avut ocazia. Cert este ca nu s-a intamplat niciodata sa am o relatie mai lunga in timp, si cunoasterea acestui fapt de multi oameni ma face sa scad in ochii prietenilor mei si a cunostintelor mele (ei nu imi zic acest lucru, dar este observabil). La fel si cu EA (vom pune EA ca sa pastram un anonimat asupra acelei persoane, in cazul in care pana si ea va ajunge sa citeasca acest post). EA imi este o prietena foarte buna, excelenta chiar. Ne intelegem de minune in aproape orice aspect al vietilor noastre: mentalitate, gandire, opinii etc. De multe ori un sfat de la ea, o vorba buna, o critica chiar, m-au ajutat mult sa imi continui formarea mea de om. Stie ce sa zica, cand sa zica, cum sa zica. Este prietena perfecta.

Problemele au inceput in momentul in care eu, ca un idiot, m-am uitat la EA si am privit-o ca o potentiala prietena. Din acel moment foarte multe lucruri s-au dat peste cap, foarte multe ganduri, idei, scenarii mi-au trecut prin mintea mea, acum secatuita de atata truda inconstienta. Am discutat cu ea acest subiect, in niste circumstante atenuante pe care nu doresc sa le expun aici, si am ajuns amandoi la concluzia ca acum nu este cel mai bun moment ca acest lucru (o potentiala combinatie) sa se intample (eu unul am fost relativ rezervat in discutia cu ea si nu am spus absolul totul pe fata. Daca as fi facut-o, nu cred ca rezultatul ar fi fost altul, dar in fine). Nu este cel mai bun moment…

Sunt un imatur! Sau macar asa sunt considerat de catre foarte multi dintre prietenii mei (din nou, nu mi-o zic, dar asa ii simt. Pot sa gresesc). Sunt vazut ca un copilas mare si imatur. De ce? Poate pentru ca eu vorbesc serios doar cand este absolut cazul, chiar si atunci imi permit cate o gluma. Tratez problemele vietii cu un zambet pe buze si un ochi pe telefon, cu mintea plecata in alta parte. Nu pot sa zic ca am incercat sa ii conving pe prietenii mei ca nu sunt imatur, pentru ca atunci nu as fi eu. Recunosc ca nu sunt maturitatea in persoana, dar nici asa cum ma considera ei (imi pare rau pentru repetarea cuvantului ‘matur’ de atatea ori. Stiu ca nu este prea frumos din punct de vedere literar, dar incerc sa intaresc aceasta … obsesie a mea. Da, obsesie e un cuvant relativ bun). Acest “titlu” care mi-a fost dat mi-a afectat, cum am zis si mai sus, relatiile cu anumite persoane. Cred ca “acum nu este cel mai bun moment” si din aceasta cauza.

Asa cum am zis mai sus, EA imi este o prietena foarte buna. Un alt motiv pentru care “acum nu este cel mai bun moment”. O prietenie ca aceasta e greu de gasit, foarte greu de consolidat, si, probabil, extrem de usor de pierdut (zic asta ca inca nu am pierdut-o si nici nu doresc sa o pierd ca apoi sa incerc sa o refac. Stiti cum e, sfoara taiata si apoi reinnodata e tot o sfoara, doar ca are un nod). O alta prietena buna mi-a zis: “cauta-ti alta iubita si las-o pe EA in pace. De ce sa strici ceva asa de frumos si de stabil pentru ceva, poate mai frumos, dar mult mai instabil?”. Am 2 lucruri de comentat la aceasta afirmatie: primul ar fi ca intr-un fel are dreptate, ca daca ar fi sa fim impreuna si apoi sa ne despartim, nimic nu ar fi la fel. Gasca noastra ar fi data si ea putin peste cap de o eventuala combinare/despartire, si nu am vrea sa facem asta. Cel de-al doilea lucru pe care vreau sa-l comentez este cuvantul instabil. Din nou vine acel concept de imaturitate care mi-a fost lipit pe frunte si despre care am vorbit mai sus. O adevarata pacoste. Ar fi timpul ca eu sa ma schimb?

Nu! Nu vreau sa ma schimb. Imi place cine sunt. Imi place ceea ce fac, cum o fac. Imi place sa-i fac pe oameni sa rada, asta si cu pretul sa pic eu de fraier. Imi place sa-mi vad prietenii fericiti, chiar daca asta inseamna ca eu sa fiu suparat sau trist. Imi place asta. Si nu vreau sa schimb acestu lucru.

Gandurile te pot macina, te pot consuma pana sa devii o leguma umblatoare. Rabdarea la fel. Impreuna pot forma unul din cele mai bune mecanisme de tortura. Stiu ca multi dintre voi au trait aceste sentimente si pot sa imi dea dreptate. Aici nu e o confesiune. Aici sunt gadurile unui om rabdator.

(multe din lucrurile scrise mai sus tind sa exagereze, dar reprezinta adevarul. Nu judecati)

conversatie

“sa stii ca sticla aia de vin nu o sa te ajute”
“eh nu. tu nu stii”
“ba crede-ma ca stiu. si nu te va ajuta”
“ba da.”
“cum?”
“sa uit. sa zambesc. “
“sa uiti ce? tu cam suferi, fratele meu. si de zambit, stii foarte bine ca o sticla de vin nu va face nimic pentru tine.”
“sa uit tot ce se intampla in jurul meu. iar de zambit, daca tot nu pot zambi natural, ma voi face sa zambesc”
“si daca cazi pe jos?”
“de aceea esti tu aici. daca cad pe jos, ma duci tu acasa”
“ma cam satur sa te tot ridic”
“da, dar vezi tu, noi doi suntem de nedespartit si asta e un avantaj in favoarea mea”
“asculta-ma bine: noi doi nu suntem de nedespartit. chiar va veni o vreme in care ne vom desparti. dar acea vreme inca nu a venit. mai bine profita ca inca sunt aici si lasa sticla aia deoparte. cu fiecare inghititura a ta, eu voi deveni din ce in ce mai tare o fantoma, o pala de vant in lume. cu fiecare inghititura, eu voi disparea. nu vrei asta nu?”
“…”
“asta vrei?”
“nu”
“bun. acum lasa sticla aia deoparte ca si asa esti destul de jos si si asa mi-e greu sa te ridic. daca mai intervine si ea, atunci o sa-mi fie imposibil sa te mai aduc pe picioare. cred ca noi doi avem cateva lucruri de discutat despre viata in general, frate”

sor, e alta versiune pentru acel copil din tine. copilul din mine