Magnificii din Cismigiu

Magnificii din Cismigiu…Imi place apelativul acesta. Imi place chiar foarte tare. Magnifici…Sunt un Magnific din Cismigiu. Toti suntem niste Magnifici…

Vineri, 30 martie 2007, ziua in care “Sf. Sava” a castigat McDonald’s Basketball Cup. La sala Floreasca, peste 300 de savisti au venit sa ne incurajeze (zic “ne” pentru ca si eu fac parte din echipa, desi nu am avut un rol decisiv in castigarea cupei). O galerie cum nu mai are nici un liceu. Un suflet puternic. O echipa puternica. Sf Sava.

Ora 11.35. Ma grabesc spre liceu. La 11.30 se zicea ca se face adunarea in curte a galeriei. Echipa trebuia sa fie la sala abia la 1, dar eu vroiam sa vad si o parte din finala mica, dar in special vroiam sa vad galeria. Sunt la romana. O iau in pas fortat. Trec de shaormerie, de caffe frappe, de teatrul Ion Creanga si ajung pe Victoriei doar cat sa vad ca nu mai exista bulevardul. In acel moment, 300 de savisti, in frunte cu cei 15-16-17-18 sefi de galerie, si ei in frunte cu “veveritele” Cip si Soare, trec impreuna strada. Raman stupefiat. Nu mai vazusem niciodata asa de multe persoane pe care sa ii cunosc in asa o organizare. Se prevestea o zi foarte buna

ora 13.10. Antrenorul, domn profesor Evi, ne cheama in vestiare. Noi am venit inaintea galeriei la sala, care inca nu ajunsese. Ne sunt inmanate noile echipamente cu care vom juca finala (eu am nr 5). Ne sunt spuse 2-3 cuvinte de catre antrenor, iesim din vestiar si intram in sala. Ne-a ajuns galeria. Este umpluta o latura a arenei doar de ea. Este ceva ce nu am mai vazut niciodata. Asa de multi oameni pe care ii cunosc si care au venit acolo sa ne sustina, sa ne impinga.

ora 15.30. S-a terminat. Totul s-a terminat. Am reusit. Suntem campioni. Tabela arata Home 82, Visitors 68. Adica Sava – Spiru 82-68. Baietii au fost incredibili. Adevarati jucatori de basket. Au luptat cu sufletul si au reusit. Ne sunt inmanate medaliile si premiile. Suntem campioni.

Meciul lui Doamne ajuta – dupa

Un nou inceput. Primele randuri curg incet, discret, tematoare. Un nou blog. Mai bun? Nu stiu. De ce am inceput un nou blog? Pentru ca am vrut. Ce se va intampla cu vechiul blog? Va ramane unde este.

Incep noul meu blog cu un post despre meciul din data de 24 martie 2007, Olanda – Romania (0-0), supranumit “meciul lui Doamne ajuta”. I-am dat jocului de aseara titlul acesta deoarece romanii, europenii din a2a ulita pe dreapta, au stat cu sufletul la gura prea mult timp dupa parerea mea, asteptand acest meci. Timp de 2 saptamani, mass media a fost cu ochii pe aceasta confruntare, exagerand indestul sa atraga toata Romania sa-si intoarca capul si sa redevina natiunea care sustinea echipa la campionatul mondial din ’94 (probabil ca meciul a avut un rating de ceva gen 60%).

Meciul a inceput relativ bine, cu mingea la noi, dar asta s-a schimbat foarte repede, olandezii prinzand cheful de joc, incet-incet. Babel pe stanga, Robben pe dreapta (sau invers, cum li se nazarea lor), doua pantere (nu lei; leii sunt mai inceti) care si-au infipt ghearele in apararea noastra. Cosmin Contra, pe care eu unul l-am contestat inca de acum 2 ani, cand Romania lua bataie cu Tara lalelelor, tot la Rotterdam, cu scorul de 2-0., a jucat bine. Atunci un olandez, nu mai stiu cine, a trecut de Contra de parca ar fi fost un copac si nu fostul castigator a titlului de cel mai bun fundas dreapta din Europa, dar acum si-a facut datoria pe partea sa, portocalii reusind sa treaca de el doar de cateva ori, incursiuni de altfel nefolositoare, Cosmin fiind dublat de Nicolita si Tamas. Cea mai mare parte a meciului am stat inchisi in fortareata din jumatatea noastra, ridicand scuturile si tasnind doar pe niste contraatacuri rapide, dar inutile. Meciul s-a jucat in transee, incununat din cand in cand de catre un leu lovindu-se de un stejar.

Spre minutul 70, olandezii incepusera sa se enerveze si sa incerce din rasputeri sa gaseasca o poteca prin apararea noastra. Nu au reusit. Si colac peste pupaza, romanii capatasera curaj. Vazand in minutul 89 ca meciul se termina, si-au creat 3 ocazii de gol in 2 minute, toate avandu-l pe Mutu in rol principal. Mie personal Mutu mi se pare un gunoi de om, dar ca fotbalist, toata stima.

Finalul meciului. Olandezii se prabusesc. Noi ne imbratisam. Rezultat de egalitate. Dar este mai egalitate pentru noi decat pentru ei. Noi suntem cei fericiti. Dar haideti sa nu ne imbatam cu apa rece. Daca am facut egal cu Olanda la ei acasa, asta nu inseamna ca le suntem egali, daramite superiori. Stati in banca voastra, bucurati-va de rezultat si lasati-l sa va poarte spre victorie si in urmatorul meci, cel cu Luxemburg.

Meciul lui "Doamne ajuta!" – inainte

Idee de clip – adrian georgescu (gazeta sporturilor)

“scena 1. Sambata, 24 martie. Cristi Chivu, cu masta pentru protectia nasului pe figura, coboara pe scara avionului. Cateva pustoaice il aclama innebunite. Sub masca se intrevede un zambet. Capitanul coboara alene, facand inutil cu ochiul. Fetele scapa de cordonul de politisti, dar…il depasesc pe capitan si se reped spre vesnic tanarul Dorinel, care a aparut in usa avionului. Cadrul strans pe privirea nedumerita a lui Cristi, apoi pe nasul mare a lui Dorinel. Pe ecran apare scris: “Femeile stiu ce vor. Voi stiti?”

scena 2. Chivu iese din cladirea aeroportului carand doua geamantane mari si incearca sa opreasca un taxi. Fara succes. Langa capitan apare o femeie frumoasa, care-si deschide doi nasturi la decolteu. Imediat, un taxi franeaza in dreptul ei, iar soferul sare sa-i ia fetei bagajele. Pe ecran apare scris: “Femeile stiu cum sa obtina ce vor. Voi stiti?”

scena 3. Obosit, capitanul isi taraste bagajele spre statia de autobuz, unde este o coada formata din femei. Vine autobuzul, opreste, femeile se urca. Chivu ajunge la timp, dar nu are loc sa urce. Exasperat, Cristi isi smulge masca de pe fata si striga: “E timpul sa redevenim celebri! De data asta ne vom califica!”. Fata ii e iluminata de un nimb divin, iar fetele din autobuz il privesc vrajite, cand nasul lui Cristi incepe sa creasca si sa creasca. Usa autobuzului se inchide peste nas, iar capitanul urla de durere. Pe ecran apare scris: “Terminati cu prostiile! Vedeti-va de lungul nasului!”

Morala: Dupa femei si autobuze nu merita sa alergati, ca vin altele. Doar calificarea merita!”

Un articol din gazeta sporturilor, de pe ultima pagina, pe care l-am citit azi, 23 martie 2007, cu o zi inainte de marele meci Olanda – Romania, meciul pe care eu l-am botezat “meciul lui doamne ajuta!”.
Bine ati venit in Romania, tara din Europa, a2a ulita pe dreapta. Aici, mass media este alaturi si impotriva tuturor, depinde cum bate vantul verde (al verzisorilor). De cam 2 saptamani incoace, mass-media romaneasca incearca sa isi convinga publicul (adica sa ne minta) ce mari sanse avem noi in meciul care vine si cat de bine vom juca si asa mai departe. Toate citatele mai marilor lumii fotbalului romanesc zic ca victoria este grea, dar sigura. Azi, in ziar, cu 1 zi inainte de meci, vad scris “dar si un egal ar fi bun”. Maine, in ziua marelui meci, sunt convins ca voi vedea scris “mergem la victorie, dar cred ca o sa facem egal”, iar duminica sunt convins ca vor fi tiparite cuvintele “am dat tot ce am putut. Nu e un capat de tara”.
Oameni buni, TREZITI-VA! Nu mai este generatia lui Hagi pe care ne inflacarau parintii cand eram mici sa o urmarim la televizor, la mondialul din America. Este generatia lui Mutu, cu sclipiri de geniu dar viata de vagabond. Sunt de acord, rezultatele cu Cehia si Spania sunt bune, frumoase, dar acum nu ne mai ajuta cu nimic. Ele sunt de moral (sa tinem minte ca la meciul cu Spania au debutat foarte multi la formatia adversa). Suntem mandri ca am batut echipa a2a a unei forte. E ca si cum Steaua ar bate echipa a2a a lui Chealsea. Oameni buni, maine sa tineti cu echipa, dar sa nu muriti de soc daca nu iese asa cum vrem noi. Traim in Romania, si nu avem timp sa murim.