Despre imaginatie si rodul ei

Imaginatia este cel mai dulce lucru pe care ni l.a putut da Dumnezeu, daca chiar El ni l.a dat. Sa presupunem, de dragul retoricii, ca Dumnezeu nu exista, deci tot imaginatia omeneasca l.a inventat si pe El. Lasand orice analogie sau referinta la teoria conspiratiei sau orice alta ipoteza inaintata in romanele din ziua de azi la o parte, daca imaginatia este cea care L.a inventat, atunci, avand in vedere ca cea mai mare parte din populatia globului se inchina la El, inseamna ca noi ne inchinam si la creatorul Lui, deci ne inchinam la propria noastra imaginatie. Ar fi cam tras de par sa spunem ca daca ne inchinam la Imaginatie, atunci ne inchinam la creatorul ei, adica la om, deoarece omul nu isi creeaza imaginatia, el doar se foloseste de ea, cum se foloseste, spre exemplu, de picioare ca sa mearga. Deci imaginatia este varful ierarhiei absolute, nu exista nimic mai presus de imaginatie. Faceti un exercitiu chiar acum: uitati.va in jurul dumneavoastra la obiectele din apropiere. Toate au fost proiectate, gandite, facute cu ajutorul imaginatiei. Aceasta unealta a omului, sabia constientului, arma gandirii, asul din maneca ratiunii a dus pe umerii sai (facem desigur o generalizare. Numim imaginatie totalitatea imaginatiilor fiecarui om care a trait pana acum si care a adus vreo contributie la evolutia noastra) omenirea. Daca, sa zicem, ca in evolutia noastra de la maimute nu ne.am fi dezvoltat acest “ustensil” inchis in cutia noastra craniana (sau cel putin asa se crede), atunci ce s.ar fi ales de noi? Probabil ca am fi la nivelul de homo sapiens sapiens, dar ca nivel de civilizatie inca ne.am baza pe cele mai primare instincte. Si cine stie? Daca am fi ramas in acel stadiu, dezbracati de puterea noastra de a progresa, probabil, daca e sa ne luam dupa Darwin, ca la un moment dat am fi evoluat mai departe din homo sapiens in ceva care sa se adapteze acelei lumi si necesitatilor sale: vanatoare fara arme, caldura fara foc (ne.ar fi crescut gheare, blana etc.).

Dar ce este imaginatia? Daca e sa ne luam dupa dictionar, IMAGINÁŢIE, imaginaţii, s.f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. Desigur, nimic nu se naste din neant…in afara de absolut tot din jurul nostru. Sunt de acord sa zic ca de.a lungul timpului evolutia omenirii s.a bazat pe o fundatie formata din experiente si descoperiri trecute, dar ganditi.va la inceputul inceputului, Big Bang-ul. Momentan nu se stie ce a fost inainte de acest fenomen si asa abstract, dar se presupune ca nu a fost – sau mai bine spus ca a fost – nimic (la un nivel metafizic extrem de ridicat). Deci daca lumea a pornit din Nimic, atunci imaginatia unde isi are radacinile? Tocmai in acest Nimic, in simplul fapt ca ea nu poate fi rodul vreunui lucru palpabil sau vreunui concept anume. Ea trebuie sa fie copilul celui mai abstract lucru cu putinta, celei mai vagi idei din Univers, si ce poate sa indeplineasca conditiile mai bine decat Nimicul, un ideal imposibil de atins. Spre exemplu, daca te uiti intr.un dulap gol, spui ca nu este nimic acolo. Gresit. Exista ceva acolo, aerul, molecule de oxigen, amestecate cu dioxid de carbon si alte particule. Deci tot ai ceva. Sau cand spui ca in spatiu nu este nimic. Ba da, in spatiu este vid. Nimicul este atat de vag incat oamenii il folosesc fara sa stie ce reprezinta de fapt (in acelasi sens si capacitatea unui om de a fi moral, dar asta este o alta poveste). Deci imaginatia este copilul Nimicului si parintele Totului. Imaginatia este alfa si omega. Imaginatia este puterea absoluta. Albert Einstein spunea ca “imaginatia este mai importanta decat cunoasterea”. Aparent omul stia ce zicea.