Praful nu vrea sa raspunda. Intreaba cerul. Partea I

Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste daca esti egoist. – Octavian Paler

Ochii i s.au deschis incet, de parca se astepta sa fie in conditia in care era. Primul lucru pe care l.a perceput mintea sa era tavanul camerei in care se afla, ingalbenit de vreme, cu contururile unei inundatii de la etajul superior. Clar era in spital. Il durea capul. A incercat sa se ridice putin, dar nu putea. Era legat?! De ce? Si.a intors privirea spre dreapta si si.a vazut saraca mama, pe un scaun, langa el, cu capul sprijinit in mana stanga. Parea ca doarme. Parea epuizata. Parul ei blond si moale se vedea neingrijit, desi era prins intr.o coada pentru a arata opusul. Andrei si.a intors privirea spre stanga si a vazut lumina soarelui prin niste perdele de un visiniu inchis. Sau cel putin credea ca era lumina soarelui. Dar de ce erau trase dreperiile? Sa il lase sa doarma…

Un pic de praf i.a cazut pe fata. Dintr.un automatism, Andrei isi inchide ochii si isi scutura capul sa scape de praf. Reusind, isi indreapta privirea in sus, spre cauza accidentului. El vede o gaura in tavan, mica, prin care curgea nisip. Mirat, el vrea sa o trezeasca pe mama lui, dar cuvintele nu ii ies din gura. Vorbeste in gol. Ce se intampla? Se aude o crapatura, iar gaura se mareste. Tavanul crapa. Andrei e ingrozit. Incearca din rasputeri sa strige, sa o anunte pe iubita lui maicuta. Nu poate. Din gura lui iese doar aer. Tavanul este crapat in mii de parti, de parca ar fi un puzzle alb, gigantic, gata sa se rupa.  Bucati incep sa cada. Andrei se agita sa rupa legaturile. Nu poate. Simte teribilul venind. Frica ii inunda mintea. Pericolul e aproape. Adrenalina il face sa fie perfect constient de ceea ce se intampla. Iar el nu poate face nimic. Este nefolositor. Este inutil. In ochii lui plini de groaza, tavanul se prabuseste peste el si peste femeia de langa patul sau. Intuneric.

…

Andrei se trezeste tipand. Mama lui vine imediat langa el.

“Calmeaza.te dragule, calmeaza.te, ai avut un cosmar”.

Baiatul gafaie. Realizeaza ca este in aceeasi camera, cu aceeasi constructie de beton deasupra lui. Dar nu este nici o gaura. Nu este crapat. Ce s.a intamplat? Sa uita la mama lui cu mirare si bucurie:

“Mama! Traiesti!”
“Sigur ca traiesc dragule. Ai avut un cosmar.” , zise mama mangaindu.l pe cap. “Ce ai visat?”
“Am visat ca a cazut tavanul acesta peste noi. O mama, ce bine e sa te vad”

Andrei incearca sa o ia de mana pe mama sa, dar nu poate sa se miste. Este legat. Legat de acelasi pat. Ca in vis.

Advertisement